Biserica Marcuta este un monument reprezentativ pentru arhitectura secolului al XVl-lea din Tara Romaneasca, inscriindu-se ca un exemplu de seama in evolutia tipului de plan, si a plasticii decorative a fatadelor. Este unul dintre cele mai vechi lacasuri de cult din Bucuresti care au ajuns pana in timpul nostru intr-o forma apropiata de cea initiala, intrecuta in vechime numai de lacasul Curtii Vechi. Marcuta este situata in partea de est a Capitalei, peste drum de Spitalul Sfantul Pantelimon.
Biserica a fost zidita de Dan Logofatul, in anul 1587, in timpul Domnului Mihnea al II-lea Turcitul, langa un izvor tamaduitor, aflat pe malul Colentinei in afara zidurilor actualei manastiri. Poarta hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril. Numele de Marcuta i s-a dat mai tarziu, de la stranepoata de fiica a lui Dan logofat, Visana (zisa Marcuta) fiica lui Marcu Armasul, care o inchina Mitropoliei, la data de 15 decembrie 1679. In timpul domniei lui Grigore al II-lea Ghica (1733-1735), Mitropolitul Stefan a adaugat pridvorul si clopotnita, a facut chenare din piatra la ferestre si cadrul din piatra al usii de intrare, o zugraveste pe dinauntru si pe dinafara, asa cum spune pisania din 20 septembrie 1733.
Manastirea este inconjurata cu un zid cu doua porti, una spre rasarit, pe unde, intra poporul si una spre apus, deasupra careia s-a ridicat o clopotnita, pe unde intrau boierii.
Asa cum arata pictura votiva din pronaos, biserica tinuta in maini de domnitorul Alexandru Ipsilanti, avea atunci o turla pe naos si un turn clopotnita pe pronaos, cu acces printr-o scara in spirala adapostita intr-un turn pe fatada nordica.
In timpul domniilor fanariote (1716-1821) manastirea este data de familia Ipsilanti ca metoh Manastirii Halchis din Grecia. O icoana facatoare de minuni este adusa la 1848, de la schitul Malamuc, Buzau.
La mijlocul secolului al XlX-lea biserica a fost restaurata de arhitectii Johann Schlatter si Benis. Peretele ce despartea naosul de pronaos este demolat, pentru largirea spatiului. Turla cazuta la cutremur a fost refacuta din lemn. Biserica reprezinta unul din cele mai valoroase monumente pastrate din cea de a doua jumatate a secolului al XVI-lea: Face parte din lacasurile inspirate de planul bisericii Manastirii Cozia, de tip sarbesc, triconc (21.60 si 6.50 pe 11.50 metri), cu o turla pe naos, cu pereti grosi de circa 80 de centimetri, avand pridvor, pronaos, naos cu turla Pantocrator si altar. Pridvorul deschis, adaugat la 1733, este mai scund decat pronaosul, dar de latimea acestuia. Este compus din trei arcade in plin centru in fatada vestica si cate doua in fatadele laterale, cu arhivolte retrase, din caramizi subtiri, dispuse radial, sprijinite pe coloane robuste, pictate, iar Ia colturi pe semicoloane alaturate unor plinuri de zidarie, asezate pe un parapet plin, inalt. Fatadele sunt decorate in caramida aparenta.
Elementul cel mai interesant si valoros este decoratia exterioara a bisericii, care o situeaza printre cele mai importante monumente religioase din a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Intrarea in curtea bisericii se face prin doua turnuri de poarta succesive. O placa purtand initialele domnitorului Alexandru Ipsilanti este pusa pe clopotnita, mentionand anul 1779. In afara zidurilor inalte ce inconjoara biserica, se desfasoara cimitirul parohial, amenajat incepand din 1920, ce ajunge acum pana pe malul Colentinei.
S-au facut renovari în decursul vremii, ultima între anii 1967-1976, de catre Directia Monumentelor Istorice, preot paroh fiind Nicolae Pretorian.
