Parohia Mărcuța din sectorul 2 al Capitalei a organizat luni, 13 mai, în colaborare cu Protopopiatul Sector 2 Capitală și Compania teatrală „Zona”, spectacolul „Stihuri și cântări. De la jertfă la Lumina Învierii”, care i-a avut ca protagoniști pe actorii Ana Calciu, Laura Vasiliu și Mircea Constantinescu și pe artiștii lirici Maria Mădălina Constantin și Alin Horia Mânzat. Aceștia au abordat prin poezie, muzică, monolog și versuri populare tema postului, a jertfei și a bucuriei în lumina sărbătorii pascale, a transmis TRINITAS TV.
Părintele protoiereu Mihai-Cristian Popescu ne-a oferit detalii despre manifestarea culturală la care a participat. „Acest spectacol ne vorbește despre viață, despre iubire, despre drumul de la jertfă către Înviere, despre lumina Învierii, care trebuie să rămână în sufletele oamenilor, mai ales că suntem la câteva zile după praznicul Învierii Domnului”, a spus părintele protoiereu pentru TRINITAS TV.
„Nu a fost un simplu spectacol de teatru, ci o manifestare la confluența dintre cult și cultură, o împreună mărturisire a actorilor și credincioșilor. A fost abordată tema postului în care întâlnim jertfa oamenilor și jertfa Mântuitorului Iisus Hristos ca o noapte a Învierii. Într-o lume a ecranelor mici, când tinerii văd că oamenii de cultură participă la viața Bisericii, sunt predispuși la o gândire profundă. Artiștii aduc în fața oamenilor o abordare luminoasă a vieții și îi ajută să descopere taine ale sufletului, precum adevărul și frumosul. Asemenea spectacole sunt o speranță pentru noi toți, actori și spectatori”, a declarat părintele Gheorghe Dan, parohul bisericii care a găzduit spectacolul.
Fundalul muzical a fost asigurat de un grup de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București. Piesa de teatru „Stihuri și cântări. De la jertfă la Lumina Învierii” a fost pusă în scenă în perioada Sfântului și Marelui Post și la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.
Diac. Vasile Robert Nechifor
Sursa:ziarullumina.ro